Guvernul va adopta, joi, o ordonanta de urgenta care permite amanarea platii ratelor la banca atat pentru persoane fizice, cat si pentru companii, pentru o perioada maxima de noua luni, a anuntat presedintele Klaus Iohannis, care a adaugat ca va avea loc si o rectificare bugetara extraordinara.

Seful statului a participat la o sedinta de evaluare si prezentare a masurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la care au mai fost prezenti premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finantelor Publice, Vasile Citu, ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, si ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode. 

"Guvernul este pregatit ca maine sa dea ordonanta de urgenta care permite amanarea platii ratelor la banca, pe de o parte, pentru persoane fizice, adica pentru oamenii care au rate la banca, dar si pentru firmele din Romania. La cererea celor care au datorii la banci, plata ratelor se poate amana cu pana la noua luni, deci, practic, ratele pot fi amanate pana la sfarsitul acestui an. Suntem convinsi ca pana atunci economia isi va reveni, oamenii isi vor reveni si atunci lucrurile vor intra cu mult mai usor intr-o normalitate", a afirmat seful statului.

Presedintele Klaus Iohannis a mai anuntat ca se contureaza o rectificare bugetara extraordinara destinata alocarii de bani pentru Sanatate si pentru plata somajului tehnic.

"Se contureaza o rectificare bugetara extraordinara, care se face in aceasta stare de urgenta, pe doua paliere. Este nevoie de rectificare bugetara pentru a aloca mai multi bani pentru Sanatate - sanatatea oamenilor este prima prioritate si pentru a rezolva problemele este nevoie si de oameni, dar si de bani. A doua chestiune se refera la romanii care din varii motive nu mai pot merge la serviciu - se inchide firma sau intra in somaj tehnic - si atunci este nevoie de bani pentru a veni in sprijinul oamenilor, pentru a suplini banii care se aloca pentru somaj tehnic", a explicat seful statului.