Chiar daca europenii conduc mai putin, pretul pe care il platesc pentru benzina creste pe masura ce rafinariile de pe continent si-au redus productia, dar si-au majorat exporturile de combustibili, transmite Bloomberg.
La inceputul acestei luni, diferenta intre pretul la care se tranzactioneaza benzina de pe piețele nord-vest europene comparativ cu titeiul Brent a atins cel mai ridicat nivel de dupa 2017. Aceasta a dus preturile de vanzare cu amanuntul la cel mai ridicat nivel din ultimii ani in mai multe state mari consumatoare de pe continent, inclusiv in Germania, Franta si Italia.
Cel putin un sfert dintre facilitatile care produc benzina la rafinariile din nord-vestul Europei au fost scoase recent din functiune pentru lucrari de mentenanta sau intreruperi neprogramate. Aceasta a redus si mai mult productia de benzina intr-o perioada in care si asa rafinariile procesau mai putin titei din cauza pandemiei. Daca la aceasta se adauga si exporturile solide, in special spre SUA, cresterea preturilor sugereaza ca piata a contrabalansat cu mult pierderea cererii.
"Exista exporturi mari de benzina din Europa spre alte regiuni importante", spune Mark Williams, analist la firma de consultanta Wood Mackenzie Ltd., adaugand ca revenirea cererii in SUA influenteaza piata europeana.
Potrivit datelor furnizate de firma de analiza Kpler, exporturile europene de benzina spre SUA au crescut cu peste 60% in luna martie si au ramas la un nivel sustinut in luna aprilie. De asemenea, livrarile spre Vestul Africii sunt si ele consistente, ajungand la o medie de aproape 500.000 de barili pe zi in primul trimestru.
In paralel, productia de benzina in Europa este diminuata ca urmare a scoaterii din functiune a mai multor unitati de cracare catalitica. De exemplu, rafinaria Miro din Germania, care in mod normal furnizeaza intre un sfert si o treime din benzina consumata in Germania, a trecut printr-un proces major de revizie in primavara acestui an. De asemenea, rafinaria Pembroke din Marea Britanie se numara printr facilitatile care au redus productia in ultimele saptamani.
Intreruperile de productie si exporturile ridicate au sustinut piata europeana a benzinei chiar daca gradul de utilizare a soselelor de pe continent este, in medie, cu 30% sub nivelul inregistrat inaintea pandemiei.
Toti acesti factori influenteaza pretul benzinei dar nu sunt de ajuns pentru a modifica marjele pentru alte tipuri de combustibili utilizati in transport. in conditiile in care traficul aerian in Europa este in continuare cu 60% sub nivelul la care era inaintea pandemiei, rafinariile se reorienteaza dinspre productia de combustibil pentru avioane spre productia de motorina, ceea ce conduce la majorarea ofertei si la scaderea preturilor.
"Pentru benzina, datele fundamentale nu arata bine. Acest lucru nu se va schimba pana cand cererea de combustibili pentru avioane nu se va imbunatati", considera Mark Williams.