Economistii au aratat ca, de multe ori, exista o relatie intre pretul petrolului si valoarea dolarului. Astfel, de regula, cand dolarul se apreciaza, pretul petrolului scade pentru a compensa aprecierea intrinseca a acestuia.

Preturile petrolului au scazut recent pe marile piete, atat ca urmare a aprecierii dolarului, dar si ca urmare a presiunilor de crestere a productiei in unele state membre ale Organizatiei Tarilor Producatoare de Petrol (OPEC, potrivit Reuters.

Irakul, care a majorat exporturile prin porturile sale sudice in luna august, va continua sa creasca productia. Arabia Saudita, cel mai mare exportator mondial, a mentinut luna aceasta productia aproape de nivelul record.  

Cotatia petrolului Brent este in coborare, la aproape 49 dolari pe baril. Pretul a scazut cu peste 7% de la nivelul maxim atins acest an, in 9 iunie, de 52,86 dolari. 

Pretului petrolului de referinta pe piata americana a scazut cu 85 centi, la 46,79 dolari pe baril.

Dolarul american s-a intarit luni pana la un nivel maxim al ultimelor saptamani, dupa ce declaratiile presedintelui Federal Reserve au crescut sansele unei majorari a dobanzilor in acest an in SUA.