Germania a înregistrat cea mai mare creștere anuală a prețului motorinei cu taxe, de 38,5%, de la 1,04 euro/litru la 1,44 euro/litru, în timp ce, în Italia, acesta s-a majorat cu 20,6%, de la 1,26 euro la 1,52 euro, arată datele Ti Dashboard pentru ultima săptămână din luna septembrie. 

Potrivit analiștilor Ti, în perioada 6 - 27 septembrie 2021, prețurile motorinei au crescut cu 2,3% în Germania; cu 2,8% în Franța; cu 1,3% în ​​Italia și în Marea Britanie și cu 1,6% în Spania.

”Creșterea prețurilor motorinei în țările europene are loc într-un context internațional de creștere a prețului petrolului. Cotația petrolului Brent, de referință din Europa, a înregistrat o creștere de 9,5%, ajungând la peste 80 dolari (68,5 euro) pe baril în luna septembrie 2021. Comparativ cu perioada similară din 2020, prețul său s-a dublat datorită cererii internaționale mai puternice, în urma relaxării restricțiilor și a recuperării activităților și a călătoriilor după primele luni de pandemie. La nivel global, prețurile se apropie de nivelul lor mediu cel mai ridicat, de 86 dolari (73,6 euro) pe baril, în jurul căruia se așteaptă o calmarea cotațiilor, chiar dacă tendința rămâne pe creștere”, au comentat analiștii Ti.

În ultima săptămână a lunii septembrie, prețurile motorinei din Franța au crescut cu 23,5% față de perioada similară de anul trecut, de la 1,19 euro la 1,47 euro. Potrivit cotidianului Le Parisien, guvernul francez a declarat că nu este îngrijorat de scumpire, deoarece principalul motiv al creșterii este că prețurile revin la nivelurile pre-COVID. 

Motorina rămâne, în general, mai ieftină în Franța decât în ​​Marea Britanie, unde un litru costa aproximativ 1,62 euro la finalu lunii septembrie, în timp ce prețurile benzinei în cele două țări sunt similare.

Dintre cele cinci mari țări europene analizate de Ti Dashboard, Italia a înregistrat cea mai mică creștere anuală a prețului motorinei în ultima săptămână din septembrie 2021, de 20,6%, de la 1,26 euro la 1,52 euro. 

În Marea Britanie, prețurile motorinei a crescut în ultimul an cu 26,6%, de la 1,28 euro la 1,62 euro. 

Din cele cinci mari economii europene, Spania rămâne țara cu cele mai mici prețuri la motorină, întrucât, în pofida creșterii TVA și a taxelor pe biodiesel, acestea continuă să dețină cea mai mică pondere comparativ cu media din UE. Prețurile motorinei au înregistrat o creștere anuală de 25,2% în ultima săptămână a lunii septembrie, de la 1,03 euro la 1,29 euro.