Municipalitatile din Targu Mures si Cluj isi modernizeaza transportul public prin achizitionarea unui numar de 51 de autobuze, valoarea cumulata a contractelor fiind de 43,5 milioane de lei.
Astfel, Primaria Targu Mures are in plan achizitionarea, prin licitatie, a unui numar de 41 de autobuze, care sa deserveasca transportul public de calatori din municipiu.
Potrivit anuntului de participare publicat pe platforma de achizitii publice, SICAP, valoarea totala estimata a contractului, fara TVA, este de 37,2 milioane de lei.
Autobuzele vor fi nearticulate, cu podea joasa, Euro 6, cu 3 usi duble, o lungime de minimum 12.000 mm si maximum 12.100 mm, cu o capacitate minima de 105 calatori, fiind dotate cu rampa de acces pentru persoanele cu dizabilitati, aer conditionat, cutie de viteze automata, sistem de supraveghere si sistem de informare a calatorilor.
Conform contractului, cu o durata de 36 de luni, 20 de autobuze vor fi livrate in maximum 4 luni de la semnarea documentului, iar restul de 21 de unitati, in termen de 30 luni.
In criteriul de atribuire, pretul va avea o pondere de 72%, iar componentele tehnice, de 28%.
Pentru a participa la licitatie, ofertantul trebuie faca dovada ca a livrat in ultimii 3 ani, calculati retroactiv de la data limita de depunere a ofertelor, autovehicule de transport persoane similare sau identice in valoare cumulata de cel putin 37.226.890 lei fara TVA la nivelul unuia sau mai multor contracte.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 18 august 2020.
"In cazul in care exista 2 sau mai multi ofertanti care au acumulat punctaje identice si care ar ocupa locul 1 intr-un clasament al ofertelor admisibile, va fi castigator, ofertantul cu pretul cel mai scazut. in cazul in care si preturile ofertate sunt identice, clasamentul final se va face prin reofertare, in SEAP, sectinea specifica, in vederea departajarii, urmand a se incheia contractul cu ofertantul a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut", a anuntat Primaria Targu Mures.
La randul ei, Primaria Cluj-Napoca, in colaborare cu Compania de Transport Public (CTP), va achizitiona tot prin licitatie, un numar de 10 autobuze diesel noi.
Mijloacele de transport vor avea o lungime de maximum 9,5 m si motor Euro VI D.
Valoarea totala estimata a contractului, cu o durata de 48 de luni, este de 6,3 milioane de lei, fara TVA.
Primaria Cluj-Napoca va finanta 8 autobuze si va incheia contractele subsecvente pentru acestea, celelalte doua urmand sa fie finantate din sursele proprii ale CTP, care va incheia contractele subsecvente pentru acestea.
In criteriul de atribuire, pretul va avea o pondere de 60%, iar componentele tehnice, de 40%.
Pentru a putea participa la licitatie, ofertantii trebuie sa inregistreze o cifra de afaceri medie, in ultimii trei ani, de cel putin 5.040 lei. Totodata, trebuie sa demonstreze ca au furnizat, tot in ultimii trei ani, 8 autobuze in maximum trei contracte.
Se solicita o garantie de participare in valoare de 50.400 lei si una de buna executie, in cuantum de 7% din valoarea contractului fara TVA.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 16 iulie.