Gestamp, compania spaniola cu activitate internationala, specializata in designul, dezvoltarea si fabricarea de componente pentru industria de automobile, si-a anuntat extinderea pe piata din Romania, prin achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al companiei romanesti detinatoare a unei fabrici al carei client principal este Grupul Renault-Nissan, prin intermediul filialei sale, Dacia.

Compania este amplasata in zona limitrofa a orasului Pitesti, principalul centru al industriei de automobile din Romania, avand peste 200 de angajati si o valoare totala de 17 milioane de euro a facturilor emise in anul 2016. Gestamp a efectuat achizitia prin filiala sa turceasca, Beyçelik Gestamp.

Fabrica romaneasca furnizeaza  in prezent componente stantate de dimensiuni mici si medii, precum si ansamble. Gestamp are drept scop cresterea cifrei de afaceri a unitatii, prin fabricarea de componente cu valoare adaugata. Aceasta achizitie va permite Gestamp sa fie alaturi de clientii sai globali, Grupul Renault-Nissan si Ford, care isi desfasoara activitatea in Romania de mai multi ani.

Prin achizitia fabricii din Romania, Gestamp adauga o noua tara perimetrului sau de productie. Compania isi desfasoara acum activitatea in 21 de tari, iar 8 din 10 vehicule produse in fiecare an in intreaga lume sunt fabricate pe piete in care Gestamp are fabrici de productie.

Intr-un clasament la nivel global, Romania este cea de-a 27-a tara producatoare de vehicule, producand pe an 387.000 de vehicule marca Dacia si Ford, ambii producatori avand fabrici in Romania.

„Romania este o tara cu prezent si viitor foarte promitatoare in sectorul auto si avem deosebita placere de a le putea oferi clientilor nostri cu sediul in aceasta tara abilitatile cu care sunt deja familiarizati in alte parti ale lumii”, a declarat presedintele si CEO-ul Gestamp, Francisco J. Riberas.

Aceasta achizitie ajuta la consolidarea relatiilor strategice cu clientii Gestamp la nivel global, Renault si Ford, cu care grupul are in comun numeroase proiecte in diferite regiuni ale globului.

Producatorul spaniol este principalul furnizor de componente stantate pentru Grupul Renault si al doilea furnizor al Grupului Renault-Nissan. Noua fabrica permite companiei Gestamp sa-si extinda prezenta in apropierea fabricilor grupului francez. Aceasta va permite, de asemenea, companiei sa furnizeze serviciile sale catre Ford, cu care Gestamp desfasoara activitati pe diferite continente.

Gestamp este o companie spaniola cu activitate internationala, specializata in proiectarea, dezvoltarea si fabricarea de componente pentru producatori auto de top. Compania dezvolta produse proiectate in mod inovator, pentru a crea vehicule din ce in ce mai sigure si mai usoare, imbunatatind prin urmare consumul de energie si reducand impactul asupra mediului. Produsele sale includ zone ale caroseriei in tabla bruta, sasiului si mecanismelor.   

Compania este prezenta in 21 de tari. Aceasta are 98 de fabrici industriale, cu alte 10 aflate in faza de constructie si 12 centre de cercetare si dezvoltare. In anul 2015, cifra sa de afaceri s-a ridicat la 7.035 de miliarde de euro si are peste 34.000 de angajati in intreaga lume.