Profitul net al Ford Motor, companie prezenta si in Romania, a scazut cu 9% in trimestrul al doilea, la 1,97 de miliarde de dolari, potrivit Auto News.

Oficialii companiei au avertizat ca trimestrul al treilea va fi foarte slab din cauza scaderii cererii in SUA.

Totusi, Ford a inregistrat un nivel record al profitului net si a celui operational in primele sase luni.

Directorii constructorului au avertizat ca exista riscul ca Ford sa nu indeplineasca tintele financiare stabilite pentru 2016. Ei au anuntat ca vor lua masuri de imbunatatire a profitabilitatii, inclusiv reducerea costurilor de productie.

Veniturile au crescut in trimestrul al doilea cu 6%, la 39,5 miliarde de dolari.

In Europa, profitul Ford s-a triplat, la 467 de milioane de dolari, in pofida impactului votului britanicilor de iesire din UE. Rezultatul din trimestrul doi este cel mai bun consemnat de Ford in Europa dupa 2008.