Un numar de 39.206 de persoane fizice s-au inscris pana in prezent in programul Rabla Clasic 2021, achizitionand 24.891 de autovehicule şi 166 de motociclete, conform datelor publicate de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).
In ceea ce priveşte persoanele juridice, pana la ora actuala au fost acceptate, in cadrul programului Rabla Clasic 2021, 1.122 de dosare pentru 1.853 de autovehicule, precum şi 28 de contestatii pentru 58 de autovehicule. De asemenea, s-au inscris la producatori/dealeri auto 977 de persoane juridice şi au fost cumparate 482 de autovehicule.
Potrivit sursei citate, in cadrul programului Rabla Plus 2021, s-au inscris la producatori/dealeri auto 5.901 persoane fizice, pana in prezent fiind achizitionate 1.131 de autovehicule noi, dintre care 678 pur electrice şi 453 electrice hibride. Totodata, au fost cumparate doua motociclete electrice.
In cazul persoanelor juridice au fost publicate, in aceasta saptamana, 208 dosare acceptate pentru 360 autovehicule electrice, dintre care 252 electrice 100% şi 107 electrice hibride, respectiv o motocicleta electrica. in acelaşi timp, au fost publicate patru contestatii pentru cinci autovehicule (doua full electrice şi trei electric hibrid).
In total, pentru Rabla Plus 2021 au fost acceptate 1.087 de dosare pentru 1.819 de autovehicule, dintre care 1.205 electrice, 611 electrice hibride şi trei motociclete electrice.
AFM noteaza ca, tot pe segmentul persoanelor juridice, s-au depus 21 de contestatii pentru 47 de autovehicule, dintre care 28 autovehicule pur electrice şi 19 electrice hibride.
Numarul firmelor care s-au inscris in programul Rabla Plus, pana in prezent, la producatori/dealeri auto este de 827, in timp ce au fost achizitionate 455 de autovehicule noi (270 electrice şi 185 electrice hibride).
Listele dosarelor acceptate in cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la sectiunile aferente programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producatorilor/dealerilor auto validati in cele doua programe guvernamentale, listele acestora fiind disponibile pe site-ul institutiei.