Programul "Rabla" va continua si in 2018, cu accent pe reducerea emisiilor de carbon, a anuntat presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuica
Seful AFM a precizat ca prelungirea programului se inscrie in tendinta europeana de reducere a emisiilor de carbon.
"Este o cerinta a Uniunii Europene si o obligatie asumata de România, iar masinile cu zero emisii reprezinta o prioritate pentru orice stat membru. Ati vazut ca multe capitale isi propun ca, pâna in 2020 - 2025, sa promoveze full electrice pe sosele", a spus Cornel Brezuica.
De altfel, acesta a subliniat ca, in cazul programului "Rabla Plus", este pentru prima data când numarul de autovehicule full electrice si hibride a ajuns la peste 600 de unitati, in conditiile in care anul trecut au fost inmatriculate 10 - 15 unitati.
"Anul acesta nu s-au inmatriculat toate, deoarece producatorii nu au fost pregatiti pentru asta, nu se asteptau. Am modificat Ghidul de finantare, alocându-le un termen de 120 de zile de la data de la care cetateanul merge la dealer sa-si comande masina pâna la momentul la care dealerul va aduce acea masina", a aratat presedintele AFM.
Pe de alta parte, acesta a anuntat ca pâna la sfârsitul anului nu va mai avea loc o suplimentare a bugetului "Rabla", din motive administrative.
"Voucherele se pot epuiza la fel de repede ca la ultima suplimentare, dar dealerii nu vor putea sa comercializeze si sa depuna toata documentatia pâna la sfârsitul anului, adica pâna in 25 decembrie când se inchide Trezoreria", a explicat presedintele AFM.