Potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, decontarea directa intre asiguratorii RCA in cazul avarierii vehiculelor se va face in termen de 45 de zile de la data reparatiei intr-o unitate autorizata, sub sanctiunea returnarii sumei acordate.

Astfel, la initiativa unui grup de deputati si senatori, "procedura de decontare directa se stabileste prin reglementari ale ASF care trebuie sa prevada, sub sanctiunea returnarii sumei acordate cu titlu de decontare directa, obligativitatea prezentarii decontului in termen de maxim 45 de zile de la data reparatiei vehiculului intr-o unitate autorizata".

Legea aflata in vigoare prevede doar ca ASF stabileste procedura de decontare directa.

Initiatorii au explicat, in expunerea de motive, ca textul de lege actual permite decontarea directa in cazul avarierii vehiculelor, "aspect pozitiv care vine indubitabil in sprijinul beneficiarului asigurarii, asigurand posibilitatea persoanei de a repara repede si la unitatea aleasa vehiculul", insa "aspectul negativ al acestei prevederi consta in aceea ca, in mod concret, reparatia vehiculului avariat se realizeaza in foarte multe cazuri in unitati neautorizate, de catre persoane nespecializate si in conditii improprii".

Acestia sustin ca, in prezent, "beneficiarul despagubirii directe primeste suma alocata de catre societatea de asigurare si, din acel moment, nu mai exista un control asupra modului in care acesta utilizeaza in mod real suma primita". "Or, pe de o parte, domeniul caruia poate sa ii apartina avaria poate fi foarte variat, iar pe de alta parte avariile aparute pot fi de natura sa afecteze in mod grav siguranta rutiera", au mentionat initiatorii proiectului.

Ei au mai aratat ca "o avarie la sistemul de franare, la sistemul de directie sau un alt tip de avarie la componente sau sisteme esentiale de a caror reparatie corespunzatoare depinde direct buna functionare a vehiculului si implicit repunerea sa in circulatie in conditii de siguranta trebuie realizata de catre o persoana autorizata, care astfel prezinta garantii atat cu privire la competenta sa, cat si cu privire la posibilitatea angajarii raspunderii sale".

Proiectul va intra mai intai in dezbaterea Senatului, forul decizional fiind Camera Deputatilor.