Administratia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate in programele Rabla si Rabla Plus, ca urmare a aprobarii dosarelor de finantare in sedinta Comitetului de Avizare.
In aceasta etapa, pentru Programul Rabla au fost acceptate 196 dosare pentru 279 autovehicule si o contestatie pentru un autovehicul.
Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 30 dosare pentru 66 autovehicule (5 electrice hibride si 61 pur electrice).
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate in cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la sectiunile aferente Programelor Rabla si Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate in programe se pot adresa unuia dintre producatorii/dealerii auto care au fost validati in Programele Rabla si Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul institutiei.
Sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice in cadrul programelor Rabla Clasic si Rabla Plus a fost prelungita pana la data de 7 decembrie 2018 (inclusiv),
Aceasta este a doua prelungire decisa in 2018, prima urmand sa se incheie la data de 29 noiembrie.
Cuantumul primei de casare pentru Rabla Clasic este de 6.500 lei. Aceasta se acorda in functie de cantitatea de emisii de CO2/km generata de sistemul de propulsie al autovehiculului nou, in regim de functionare mixt, astfel:
- in anul 2018 se acorda pentru autovehiculul nou al carui sistem de propulsie genereaza tot maximum 130 g CO2/k
- in anul 2019 se va acorda pentru autovehiculul nou al carui sistem de propulsie genereaza maximum 120 g CO2/km.
La prima de casare se poate adauga un ecobonus, in urmatoarele conditii:
- la achizitionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care genereaza o cantitate de emisii tot de maximum 98 g CO2/km in regim de functionare mixt, se acorda un ecobonus in valoare de 1.000 lei, pentru anul 2018;
- la achizitionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care genereaza o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km in regim de functionare mixt, se va acorda un ecobonus in valoare de 1.000 lei, pentru anul 2019;
- la achizitionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, se acorda un ecobonus in valoare de 1.700 lei.
Pentru "Rabla Plus", se acorda doua tipuri de ecotichete:
- un ecobonus de 45.000 lei (aproximativ 10.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din pretul de comercializare, pentru achizitionarea unui autovehicul nou pur electric.
- un ecobonus de 20.000 de lei, (aproximativ 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din pretul de comercializare, pentru achizitionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursa de alimentare externa, care genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 50 g/km.
De anul viitor, in programul Rabla, cu varianta Rabla Plus, va fi introdusa o noua conditie, cea privind valabilitatea ITP-ului pentru masina data la casare.