Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

În ultimul an, cel mai mult s-au scumpit gazele naturale (+85,27%), cartofii (+41,84%) şi uleiul comestibil (+38,19%).

Potrivit datelor INS, transporturile rutiere s-au scumpit în aprilie 2022 față de luna anteriară cu 2,87% și comparativ cu aprilie 2021, cu 10,37% comparativ cu aprilie 2021.

La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (+ 26,70%) şi mălai (plus 28,12%).

Comparativ cu luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat în aprilie, în medie cu 2,56%. Uleiul s-a scumpit cu 5,60%, iar cartofii cu 4,03%. Pe de altă parte, în aprilie 2022, faţă de martie 2022, există şi produse care s-au ieftinit: fasole boabe şi alte leguminoase cu 0,25% şi citricele şi alte fructe meridionale, cu 0,38%. 

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili (+35,69%), la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).

Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%). Faţă de luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 7,37%. Serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,08%.

În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că "s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023".

BNR prognozează că rata anuală a inflaţiei îşi va accentua ascensiunea în trimestrul II 2022 şi va descrește doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază şi în condiţiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule. Prin urmare, dinamica inflaţiei va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului ţintei la finele orizontului prognozei.