Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,4% în luna ianuarie 2022, de la 8,19% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,18%, cele alimentare cu 7,24%, iar serviciile cu 5,66%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil, cu 25,76%, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, şi cu 1,52% faţă de decembrie 2021, precum şi cartofii, cu 25,67%, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, şi cu 2,12% faţă de decembrie 2021.

Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 60,99%, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, şi cu 6,22% faţă de decembrie 2021. Energia electrică, gazele şi încălzirea centrală s--a scumpit cu 19,87%, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, şi cu 3,44% faţă de decembrie 2021.

La capitolul servicii, cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 22,51%, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021.

Potrivit INS, preţurile de consum în luna ianuarie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021, au crescut cu 1,5%, iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 - februarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 - februarie 2020) este 5,5%.