Experiența Covid-19 a determinat companiile franceze și nu numai să își reorienteze strategia de dezvoltare globală. Acestea au decis să nu se bazeze doar pe China și să se îndrepte spre piețe mai apropiate din regiunea Europei de Est, în ciuda răzbului din Ucraina.
Alături de Polonia și Cehia, România se pare că este un punct important pe harta de dezvoltare a acestor companii.
Laurence de Touchet, director de zonă pentru Europa Centrală și de Est la Business France, organizație responsabilă de stimularea creșterii exporturilor de către companiile franceze a declarat pentru presa franceză că „..nu am observat o retragere masivă de pe acele piețe: dimpotrivă, există încă un interes destul de mare pentru acele perspective de dezvoltare, deși vine cu cota sa de considerații pe termen lung. După Covid-19, companiile au decis să pună mai puține ouă în coșul exporturilor majore. A apărut ideea că este necesar să se reorienteze spre Europa." Iar interesul puternic pentru piețele poloneze, cehe și românești este cu atât mai viu cu cât este recent.
Un reprezentant al companiei Ukal din regiunea Alsacia, care este specializată în utilaje agricole, tocmai s-a întors de curând dintr-o călătorie în țara noastră și se pregătea să plece în Grecia. Ținând cont de inflația prețurilor și de criza alimentară care se profilează, compania caută, acum mai mult ca niciodată, noi parteneri în Europa de Est.
Un alt domeniu de interes pentru companiile franceze este și cel al mobilității electrice. „Cred că există și mai multe activități și proiecte decât de obicei, în special în domeniul mobilității electrice”, a declarat un reprezentant al Emitech Groupe. Compania, specializată printre altele în testare și certificare în industria auto, lucrează cu centre de cercetare și dezvoltare situate în Cehia și România.
Întors de la un târg de la Varșovia, reprezentantul unei companii franceze specializată în ambalaje tehnice pentru industria alimentară, a declarat că „Am fost surprins de vitalitatea, dinamismul oamenilor pe care i-am întâlnit. Companiile aveau cărțile pline de comenzi și nu păreau să fie prea preocupate de o eventuală întrerupere a aprovizionării cu gaze rusești. Să vă spun adevărul, am impresia că sunt mai rezistenți decât noi.” Compania speră să finalizeze un contract cu doi sau trei producători pe care i-a întâlnit la fața locului.