Potrivit noului ministru al Muncii, Raluca Turcan, printre principalele urgente ale mandatului sau se numara si solutia pe care Guvernul trebuie sa o prezinte pentru majorarea salariului minim brut pe economie.

”In ceea ce priveste salariul minim, discutia din minister, dar si cea cu premierul Citu, se refera la faptul ca acesta trebuie sa creasca cel putin raportat la rata inflatiei. Este un subiect pe care deja il vom lansa in dezbatere publica, astfel incât sa putem legifera aceasta decizie”, a anuntat demnitarul.

In Programul de guvernare se prevede ca metoda de calcul pentru stabilirea cresterii nivelului salariului minim sa se bazeze pe trei indicatori: productivitatea muncii, indicele inflatiei si cresterea economica.

"Elaborarea unui proiect de lege cu privire la principiile de stabilire a salariului minim brut pe tara garantat in plata, luând in calcul: productivitatea muncii, indicele inflatiei si un coeficient de corectie in functie de dinamica cresterii economice, negociat cu partenerii sociali", se mentioneaza in document, la capitolul "Masuri pentru salariatii din România".

Conform Legii 174/2020, aflata in vigoare, ”cosul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata si a politicii salariale".

De la 1 ianuarie 2020, salariul minim brut pe economie este de 2230 de lei. Pentru acest nivel, angajatul primeste un salariu net de 1346 lei, iar angajatorul suporta o cheltuiala totala de 2280 de lei.

Pentru angajatii care au cel putin un an vechime in munca in domeniul studiilor superioare, salariul minim brut pe economie este de 2350 lei. La acest nivel,  angajatul primeste un salariu net de 1413 lei, iar angajatorul suporta o cheltuiala totala de 2403 lei.

Rata anuala a inflatiei a scazut in noiembrie la 2,1%, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar marfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Banca Nationala a României (BNR) estimeaza o inflatie de 2,1% la sfârsitul acestui an, in scadere cu 0,6 puncte procentuale fata de prognoza anterioara.