Parlamentul spaniol a aprobat Legea care instituie un regim de sancționare pentru întârzierile plăților în sectorul transportului de mărfuri. Aceasta prevede amenzi cuprinse între 6.000 și 30.000 de euro atunci când plata facturilor de transport depășește 120 de zile sau întârzierea termenelor afectează grav solvabilitatea companiilor.

Noua lege este apreciată de Fenadismer, care consideră că așa se va putea combate eficient întărzierile la plată pe care sectorul transportului rutier le-a suferit de-a lungul timpului, după cum reiese din Observatorul permanent al întârzierii efectuării plăților în sectorul transportului rutier spaniol.

În cei aproape 10 ani de studiu, s-a observat în fiecare lună o majoră a termenelor maxime de plată de către companiile de expediţii, operatorii logistici și intermediarii care angajează transportatorii. Aceștia din urmă, însă, au impus condiții abuzive furnizorilor lor, bazându-se pe profitabilitatea şi nu pe activitatea lor productive.

Două din trei plăți efectuate către firmele de transport de clienții lor au depășit perioada maximă de 60 de zile de la prestarea serviciului. În plus, aproape jumătate dintre acestea au fost efectuate în mai mult de 90 de zile și chiar un sfert în mai mult de 120 de zile, adică în 6 luni.

Noua lege prevede sancțiuni economice de la 6.000 de euro, care pot ajunge la 30.000 de euro pentru cazurile în care termenul maxim legal de plată este depășit cu mai mult de 120 de zile sau când acest comportament are un efect semnificativ asupra capacității și solvabilității economice a transportatorului.