Serviciul de Protectie si Paza (SPP) intentioneaza sa achizitioneze un numar maxim de 40 de autoturisme cu tractiune integrala prin Programul Rabla.
Valoarea totala estimata a contractului, cu o durata de 19 luni, este de 2,73 milioane de lei.
"Achizitia presupune cumpararea unui numar cuprins intre 19 si 40 de autoturisme, in baza acordului-cadru incheiat cu ofertantul declarat castigator al procedurii de atribuire. Achizitia se realizeaza in cadrul Programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2020-2024", se arata in anuntul de participare publicat pe platforma de achizitii publice SICAP.
In criteriile de atribuire, pretul are o pondere de 95%, iar garantia comerciala ofertata suplimentar fata de cea minim solicitata in caietul de sarcini (48 de luni), de 5%.
Pentru a participa la licitatie, ofertantul trebuie sa fie validat in conformitate cu prevederile cap. II din Ghidul de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national 2020-2024. Acesta va prezenta copia contractului de participare in vederea decontarii sau o declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca a fost validat si este publicat pe pagina de internet a AFM la termenul-limita de depunere a ofertelor.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 5 mai 2020.
In cazul in care se va constata ca propunerile financiare aflate pe primul loc al clasamentului au preturi egale, "autoritatea contractanta va solicita prin intermediul SEAP noi propuneri financiare pentru departajarea ofertelor de la ofertantii clasati pe primul loc".