Serviciul de Paza si Protectie (SPP) organizeaza o licitatie pentru achizitionarea unor limuzine pentru transportul demnitarilor, trei dintre acestea urmand sa fie blindate. 

Potrivit anuntului publicat in SEAP, SPP vrea sa cumpere trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor, din care doua vor fi pentru oras, contractul fiind estimat la 4,96 milioane de lei, inclusiv TVA.

Cu un motor de minimum 500 CP, autoturismele blindate de oras vor fi tip berlina, in trei volume, cu patru usi si patru locuri, tapiterie din piele si vopsea metalizata. Lungimea vehiculelor va fi de minimum 5,2 metri, iar latimea – minimum 1,85 metri.

SPP solicita prin caietul de sarcini un blindaj clasa VR9, capabil sa ofere protectie la explozii usoare si atacuri cu diverse arme de foc, rezervor special combustibil, care previne scurgeri in caz de fisurare sau perforare, sistem stingere automata incendiu compartiment motor, sistem pentru ventilarea de urgenta cu aer proaspat a habitaclului si baterie auxiliara pentru pornire de urgenta.

In cazul autoturismului de teren blindat, autoritatea contractanta a impus un motor de minim 450 CP, cu tractiune integrala si un sistem de blindaj clasa VR6, aceasta insemnand rezistenta la arme de foc de calibru mic, fragmente de grenade de mana sau alte incarcaturi explozive.

Contractul va fi finantat din fonduri de la bugetul de stat, iar criteriul de atribuire este cel mai mic pret.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 6 decembrie 2017, ora 16.00, iar cel de deschidere a ofertelor, 29 decembrie, ora 18.00. 

Achizitia limuzinelor blindate este necesara in contextul in care Romania va prelua in 2019 presedintia Consiliului Uniunii Europene.

SPP detine in acest moment trei autoturisme blindate, toate fiind uzate moral. Dintre acestea, unul este fabricat in 2003, iar celelalte doua sunt fabricate in anul 2001.