Consiliul ministrilor Mediului din Uniunea Europeana a aprobat stimularea accesului la vehicule ecologice pentru statele membre unde acestea detin o cota de piata redusa, a anuntat Ministerul Mediului.

Pornind de la propunerea Romaniei, s-a inclus un stimulent specific pentru producatorii de vehiculelor cu emisii zero si scazute (ZLEV) in statele membre, unde acest tip de vehicule are o cota de piata sub 60% din media UE, raportata la nivelul anului 2021. In acest caz, contributia acestora va fi dublata.

In mod concret, potrivit propunerii Romaniei, orice vehicul cu emisii reduse comercializat intr-un stat membru care se regaseste in aceasta situatie va avea o valoare echivalenta cu doua vehicule comercializate in statele cu venituri medii ridicate, raportat la indeplinirea tintelor impuse industriei. Producatorii vor fi astfel stimulati, pentru indeplinirea tintelor, sa sustina comercializarea vehiculelor la preturi adaptate la puterea de cumparare a cetatenilor din statele cu venituri medii mai mici. 

"Principiul de baza de la care a pornit propunerea noastra a fost asigurarea accesului cetatenilor cu venituri scazute la vehiculele curate. Acest lucru este demonstrat de cota de piata redusa a ZLEV in unele state membre. in cazul Romaniei, desi avem una dintre cele mai generoase subventii din UE pentru ZLEV, adica pana la 10.000 de euro prin programul "Rabla Plus", constatam ca este foarte dificil sa crestem cota de piata pentru aceste autovehicule, care in prezent este peste 0,2%, din cauza puterii de cumparare mai reduse. Aceasta decizie a Consiliului reprezinta un avantaj real pentru romani, deoarece ii va motiva pe producatorii auto sa vanda vehicule ecologice la preturi accesibile in Romania, pentru a isi indeplini tintele", a declarat Gratiela Gavrilescu, viceprim-ministru si ministrul Mediului, care a reprezentat Romania la lucrarile Consiliului ministrilor Mediului din UE.

Consiliul ministrilor Mediului din Uniunea Europeana a aprobat noua forma a Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme si vehicule comerciale usoare. Astfel, a fost mentinuta propunerea Comisiei Europene pentru obiectivele de reducere a emisiilor cu 15% pentru anul 2025, pentru ambele segmente de vehicule.

"O noutate o reprezinta diferentierea tintelor pentru anul 2030 intre segmente: 30% pentru vehicule comerciale usoare; 35% pentru autoturisme", arata Ministerul Mediului.

O alta decizie a Consiliului se refera la modificarea valorii de referinta pentru 2030, in cazul ZLEV, pentru autoturisme, de la 30% la 35%. De asemenea, a fost recunoscut rolul vehiculelor plug-in-hybrid (PHEV) in tranzitia la electro-mobilitate, prin contributia acestora la mecanismul de stimulare pentru cresterea cotei de piata a ZLEV.

Consiliul ministrilor Mediului din UE s-a reunit marti, 9 octombrie, la Luxemburg. Pe langa dezbaterile asupra Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme si vehicule comerciale usoare, agenda reuniunii a inclus si adoptarea pozitiei comune a UE pentru Conferinta ONU privind schimbarile climatice (COP24) de la Katowice si, de asemenea, pentru Conferinta ONU privind diversitatea biologica (COP14 CBD). in ambele cazuri, Romania a sustinut necesitatea atingerii unui numitor comun intre statele membre.

"Pentru a reusi, trebuie sa ne indreptam toti in aceeasi directie. Altfel, eforturile unora vor fi anulate de lipsa de actiune a altora", a atras atentia ministrul Gratiela Gavrilescu.