În urma unei analize efectuate de platforma independentă Investigate Europe a reieșit că UE a investit în ultimii 20 de ani peste un trilion de euro în șosele și 843 de miliarde de euro în infrastructura feroviară. Astfel, în ciuda faptului că UE solicită constant dezvoltarea rețelei feroviare, trenurile rămân pe locul doi.

Platforma independentă Investigate Europe a analizat sumele investite în infrastructura de transport din întreaga Europă, iar potrivit datelor OCDE, între 2000 și 2019, 843 de miliarde de euro au fost alocate reţelei feroviare, în timp ce investițiile în infrastructura rutieră au totalizat 1,3 trilioane de euro.

Țările cu cel mai mare procent mediu din PIB investit în infrastructura feroviară Potrivit OCDE sunt Elveția, Austria, Spania, Republica Cehă, Regatul Unit și Ungaria. Iar Polonia, Irlanda și România au investit cel mai puțin în dezvoltarea transportului feroviar. Doar trei țări - Austria, Belgia și Marea Britanie - au investit mai mult în infrastructura feroviară decât în cea rutieră.

Pentru proiectele feroviare există trei surse principale de finanțare la nivelul UE: Fondul de Coeziune, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul Conectarea Europei (CEF). Datele de investiții disponibile pentru 2007-2020 analizate de Investigate Europe au arătat că cel puțin 62 de miliarde de euro au fost alocate pentru dezvoltarea rețelelor feroviare pe întreg teritoriul UE, din care 48,6 miliarde au mers către rețeaua TEN-T. Chiar dacă aceste coridoare sunt o prioritate pentru UE, reprezintând secțiuni importante pentru traficul internațional, în aceeași perioadă 82,5 miliarde de dolari au fost alocate drumurilor și autostrăzilor, din care aproximativ 43 de miliarde rețelei TEN-T.

În perioada 2014-2020, proiectelor feroviare le-au fost adresate peste 16,5 miliarde EUR din CEF, 2,1 miliarde EUR drumurilor și 1,5 miliarde EUR aeroporturilor. Programul CEF contribuie la punerea în aplicare a Rețelei TEN-T prin finanțarea modernizărilor cheie ale infrastructurii, prin eliminarea blocajelor existente și promovarea soluțiilor de mobilitate durabile și inovatoare.

Din CEF, cea mai mare sumă de bani a mers către construcția tunelului de bază Brenner - peste 1 miliard de euro. Pe locul doi se află proiectul unui tronson transfrontalier al noii linii de cale ferată Lyon-Torino (aproape 814 milioane de euro).

În plus, din 2008 rețeaua feroviară europeană s-a micșorat cu aproximativ 3.300 km. Potrivit Eurostat, Franța a pierdut cele mai multe linii de cale ferată - 3.600 km, iar Spania este lider în creșterea lungimii totale a rețelei sale: în 2019, s-au înregistrat cu 2.200 km mai mult decât în 2008.