Tarifele in transportul maritim al containerelor intre China si Europa au depasit un nou prag psihologic in saptamana 19 - 23 iulie 2021, cel de 13.000 de dolari pentru un container de 40 de picioare (FEU), arata o analiza realizata de compania de consultanta Drewry.

Astfel, pe ruta Shanghai - Rotterdam, transportul de marfuri costa 13.066 dolari/FEU, cu o crestere de 1% fata de saptamana precedenta si de 623% comparativ cu nivelul de anul trecut. 

Pe ruta Shanghai - Genova, cresterea procentuala saptamanala este tot de 1%, dar transportul de marfuri ramane sub 13.000 de dolari/FEU, ajungand la 12.733 dolari/FEU, cu 546% mai mult decat in 2020.

Indicele compozit calculat de Drewry, care ia in considerare principalele rute din Asia spre Europa si America de Nord si cele transatlantice, a crescut cu 103 dolari in aceasta saptamana, ajungand la 8.985,83 dolari pentru containerul de 40 de picioare, cu 349% mai mult comparativ cu anul precedent. 

Drewry considera ca tarifele de transport maritim vor continua sa creasca in urmatoarele saptamani.