Tarifele maximale aplicate in anul scolar 2016-2017 de transportatorii rutieri pentru stabilirea preturilor abonamentelor de care pot beneficia elevii care fac naveta vor fi mentinute si in urmatorii doi ani scolari, respectiv pana la 1 septembrie 2019.
Guvernul a aprobat, in acest sens, o Hotarare pentru modificarea art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 863/2016.
Potrivit legislatiei in vigoare, elevii care sunt nevoiti sa faca naveta pentru a ajunge la scoala pe distante de pana la 50 de kilometri pot beneficia de decontarea integrala a abonamentelor lor de transport rutier.
Transportatorii au obligativitatea sa respecte tarife maxime la stabilirea preturilor acestor abonamente stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 863/2016, insa tarifele au fost valabile pana la 1 septembrie 2017.
Prin actul normativ adoptat saptamana trecuta, aceleasi tarife maximale se vor aplica pana la 1 septembrie 2019. Tariful maxim aferent abonamentului de transport pentru elevii care fac naveta este de 3.48 de lei/km dus-intors fara TVA.
Astfel, pentru o distanta de trei kilometri, tariful maxim fara TVA este de 10 lei, de exemplu, iar pentru o distanta de 50 de kilometri, tariful maxim este de 174 de lei.