Ministerul Finantelor a decis ca termenul de depunere a declaratiilor fiscale sa nu mai fie amanat de la 25 martie la 25 aprilie 2020, pentru ca situatia fiscala a companiilor sa fie actualizata, in conditiile in care acestea solicita rambursarea TVA sau acceseaza masurile de sprijin acordate de stat.

"Avand in vedere ca Ministerul Finantelor Publice a lansat un amplu program de garantare si subventionare a creditelor pentru IMM in scopul de a sustine mediul privat si in special sectoarele lovite puternic de criza cauzata de virusul COVID-19, dar si masura de a rambursa cat mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injectii de capital catre companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie sa aiba o situatie fiscala actualizata, s-a decis renuntarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaratiilor", arata Ministerul Finantelor.

Conducerea Ministerului Finantelor Publice si ANAF asigura contribuabilii ca toate cazurile exceptionale si argumentate de intarzieri in depunerea declaratiilor vor fi tratate cu toata deschiderea si indulgenta prevazuta de lege.

Ministerul Finantelor Publice si ANAF au avut in vedere o serie  masuri pentru sustinerea mediului de afaceri in contextul actual, acestea fiind adoptate in sedinta Guvernului de miercuri:

nu se calculeaza si nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale scadente incepand cu data intrarii in vigoare a ordonante de urgenta si neachitate pana la 30 de zile dupa incetarea starii de urgenta;

aceste obligatii fiscale nu sunt considerate obligatii fiscale restante;

se suspenda sau nu incep masurile de executare silita prin poprire a creantelor bugetare, cu exceptia executarilor silite care se aplica pentru recuperarea creantelor bugetare stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate in materie penala. Masurile de suspendare a executarii silite prin poprire asupra sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti se aplica, prin efectul legii, de catre institutiile de credit sau tertii popriti, fara alte formalitati din partea organelor fiscale.

Aceste masurile fiscale inceteaza in termen de 30 de zile de la incetarea starii de urgenta.