Pentru al saselea an consecutiv, Toyota si-a pastrat titlul de cea mai valoroasa marca auto la nivel mondial, potrivit Top 100 BrandZ, realizat de Kantar Millward Brown si WPP. 

Valoarea brandului Toyota a crescut cu 5%, la aproape 30 de miliarde de dolari, datorita cererii puternice de SUV-uri in Europa si Statele Unite.

In acelasi timp Mercedes-Benz (+9% la 25,7 miliarde dolari) a devansat BMW (+4%, la 25,6 miliarde dolari) si a urcat pentru prima oara pe locul al doilea in topul marcilor auto. Cresterea Mercedes a fost atribuita performantelor sale puternice din China, Brazilia si Rusia, precum si succesului noii clase E.

In Top 100, Toyota ocupa pozitia 36, Mercedes-Benz, 46, iar BMW, 47.

Ford s-a plasat pe locul 4 in randul brandurilor auto, valoarea marcii pierzand 2%, pana la 12,7 miliarde de dolari. in Top 100 ocupa locul 96. Brandul auto american este urmat imediat de Honda (+4%, 12,695 mld. dolari), pe pozitia 97.

Desi nu au prins Top 100, in clasamentul marcilor auto Nissan ocupa pozitia a 6-a (+1%, 11,43 mld.dolari), Audi (+3%, 9,63 mld. dolari), a 7-a, iar Tesla (+60%, 9,42 mld. dolari), a 8-a. 

Ultimele doua pozitii in clasamentul brandurilor auto sunt ocupate, in ordine, de Maruti Suzuki (6,38 mld. dolari) si Volkswagen (5,99 mld. dolari).

Brandul Volkswagen a reintrat, in 2018, in Top 10 branduri auto, dupa o absenta de doi ani, cauzata de scandalul Dieselgate. Valoarea de piata a marcii VW a scazut puternic in ultimul timp, in conditiile in care in 2015 aceasta inregistra un  nivel de 9,3 mld. dolari.

Uber este nou intrat in Top 100, pe locul 81, cu o valoare de piata de 16 miliarde de dolari.

Cele mai valoroase 10 branduri din lume sunt in ordine Google (+23%, 302,1 mld. dolari), Apple (+28%, 300,6 mld. dolari), Amazon (+49%, 207,6 mld. dolari), Microsoft (+40%, 201 mld. dolari), Tencent (+65%, 178,99 mld. dolari), Facebook (+25% la 162,1 miliarde dolari), Visa (+31%, 145,6 mld. dolari), McDonald's (+29% la 126 miliarde dolari), Alibaba (+92% la 113,4 miliarde dolari) si AT&T (-7% la 106,7 miliarde dolari).

Valoarea totala a brandurilor incluse in topul BrandZ din acest an este de 4.400 de miliarde de dolari, dupa o crestere record de 21%, echivalenta cu o crestere de aproape 750 de miliarde de dolari.