Trei birouri vamale de frontiera de pe granita România - Republica Moldova, Albita - Leuseni,  Sculeni - Sculeni si Giurgiulesti - Giurgiulesti vor fi modernizate si reabilitate în cadrul unui program bilateral finantat din fonduri europene.

 

Fondurile alocate provin din Instrumentul European de Vecinatate (ENI), valoarea lor fiind de 10 milioane de euro. Liderul proiectului este Agentia de Administrare Fiscala (ANAF), iar parteneri, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Iasi si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati.

Din bugetul estimat, cinci milioane de euro vor fi alocati pentru componenta din proiect dezvoltata de ANAF, iar cinci milioane de euro, pentru componenta din proiect dezvoltata de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

Scopul proiectului este facilitarea traficului transfrontalier de persoane si marfuri prin cresterea eficientei operatiunilor de control vamal la frontiera externa a Uniunii Europene si dezvoltarea cooperarii vamale bilaterale intre Romania si Moldova.

Obiectivul general al proiectului il reprezinta modernizarea birourilor vamale si imbunatatirea conditiilor de efectuare a controlului vamal la cerintele internationale.

Durata prevazuta privind perioada de implementare a proiectului este de 36 luni.

In urmatoarea perioada, liderii de proiect si partenerii acestora vor dezvolta cererile de finantare, respectiv documentele tehnice aferente etapei a doua. Pana la sfarsitul anului 2017, documentatia integrala a proiectelor va fi transmisa CE spre aprobare, urmand ca implementarea proiectelor sa fie demarata in prima parte a anului 2018.

Totodata, in cadrul programului vor putea fi finantate proiecte in domeniul vamal, de la alte puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova, valoarea maxima a grantului acordat fiind de 300.000 de euro. Selectia proiectelor care vor primi finantare se va realiza in urma unor apeluri de proiecte competitive, parteneriatul dintre cel putin o institutie/organizatie din Romania si una din Republica Moldova fiind obligatori. lansarea apelului de proiecte este planificata pentru semestrul I din 2017.

Lista proiectelor mari de infrastructura este inclusa in Programul Operational Romania – Republica Moldova 2014 – 2020 si valoarea totala a finantarii alocate acestora reprezinta 30% din contributia UE la program.

Aprobarea lor de catre CE se realizeaza in doua etape (aprobare sumar de proiect si aprobare documentatie tehnica).

Intre Romania si republica Moldova exista  9 puncte de trecere a frontierei , dintre care sase rutiere si trei feroviare.