Transportatorii din regiunea Flandra (Belgia) pot primi o subvenție de până la 400.000 de euro pentru achiziționarea unui camion electric, însă companiile pot aplica pentru maximum două vehicule.

Potrivit autorităților flamande, subvenția se acordă pentru vehiculele cu tracțiune 100% electrică, de peste 3,5 tone.

Plafonul maxim este de 400.000 de euro/camion sau 40% din costurile suplimentare de achiziție, comparativ cu modelul similar alimentat cu motorină. Pentru companiile cu peste 250 de angajați, subvenția este de 32% din costurile suplimentare. 

Și camioanele pe hidrogen sunt eligibile pentru subvenționare, în acest caz plafonul fiind de 350.000 de euro sau 22,5% din costurile suplimentare. Pentru o companie mare, subvenția este de 18% din costurile suplimentare. Ca și în cazul vehiculelor electrice, se poate aplica doar pentru maximum două camioane cu celule de combustie.