Activitatea de transport si depozitare a inregistrat o cifra de afaceri de 93,6 miliarde de lei in 2019, plasandu-se pe locul 4 in clasamentul sectoarele economice romanesti, arata  o analiza realizata de compania KeysFin. Din punctul de vedere al numarului de angajati, sectorul de transport se situeaza pe pozitia a 3-a.

Anul trecut, comertul a ramas cel mai mare sector economic romanesc, cu o cifra de afaceri de 613,5 miliarde de lei (39,2% din total). Topul este completat de industria prelucratoare cu 390 miliarde de lei (25%), constructii cu 98,5 miliarde de lei (6,3%), transport si depozitare cu 93,6 miliarde de lei (6%) si energie si gaze cu 66,8 miliarde de lei (4,3% din total).

Comertul a fost cel mai mare sector economic in 2019 si din perspectiva numarului de companii: 197,3 mii (29% din total), fiind urmat de activitatile profesionale cu 79 mii de companii (11,6%), constructii cu 71 mii (10,4%), industria prelucratoare cu 62,3 mii (9,1%) si transportul si depozitarea cu 58 mii (8,5% din total).

In corelatie directa cu marimea sectorului, pe primul loc in topul celor mai riscante sectoare de activitate dupa numarul de insolvente din 2019 s-a clasat comertul (2.066 insolvente in 2019). Este urmat de constructii (1.033 insolvente) si industria prelucratoare (823 insolvente), potrivit datelor de la Registrul Comertului

Cat despre topul domeniilor cu cei mai multi angajati, pe primul loc s-a clasat industria prelucratoare, care a inregistrat cel mai mare numar de angajati in 2019, peste un milion (26,5% din total), fiind urmata de comert (cel mai mare sector economic dupa cifra de afaceri si numarul de companii) cu 784 mii de angajati (20,5%), transport si depozitare cu 351 mii de angajati (9,2%), constructii cu 340 mii de angajati (8,9%) si servicii administrative si suport cu 267 mii de angajati (7% din total). in primele 5 sectoare dupa forta de munca au fost 2,7 milioane de angajati care au reprezentat 72% din total.  

In total, in Romania existau 3,8 milioane de angajati in 2019, cu 2,1% mai putini decat in 2015 si cu 7,9% sub nivelul din 2010. Cu toate acestea, peste 297 mii de companii, respectiv 43,5% din total, nu au avut niciun angajat in 2019.