Accidentele rutiere sunt evenimente neplacute care nu sunt dorite de nimeni. Insa riscul producerii unui astfel de eveniment exista. Ce facem in situatia in care, pe teritoriul Romaniei, suntem accidentati din vina unui şofer avand autovehiculul inmatriculat in alta tara, de exemplu, in Bulgaria?
In aceasta situatie, trebuie sa va adresati BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania - Biroul Carte Verde din Romania). BAAR va identifica pentru dumneavoastra corespondentul de pe teritoriul Romaniei al societatii de asigurare straine unde vinovatul de accident (cel cu maşina inmatriculata in alta tara) are asigurare. Si pe pagina de internet a BAAR se regaseste lista acestor corespondenti. In cazul in care nu gasiti corespondentul sau in cazul in care societatea de asigurare a vinovatului nu are corespondent numit pe teritoriul Romaniei, adresati-va BAAR.
Cazul unei daune provocate de un autoturism inmatriculat in alta tara este gestionat fie prin intermediul corespondentului, daca exista (si atunci va trebui sa va adresati direct acestuia), fie prin intermediul BAAR (daca nu exista corespondent).
In cazul unui accident provocat de un autovehicul inmatriculat in alta tara este recomandabil sa va adresati unitatii de politie pe raza careia s-a produs accidentul, in vederea obtinerii unui proces-verbal, in care sa se consemneze circumstantele producerii accidentului, date despre autovehiculele implicate, date despre asigurari si despre soferi.
Trebuie sa stiti totodata ca trebuie sa obtineti de la soferul vinovat o copie dupa documentul de asigurare Carte Verde al autovehiculului din strainatate. Daca copia respectiva este certificata pentru conformitate cu originalul de catre organul competent, este cu atat mai bine. Este posibil ca pentru autovehiculele inmatriculate in unul din statele Spatiului Economic European, soferul acestora sa nu poata prezenta un document de asigurare Carte Verde.
Intr-o astfel de situatie, trebuie avut grija ca numarul de inmatriculare, precum si marca si tipul autovehiculului sa fie indicate corect in procesul-verbal incheiat de autoritatile competente.