După o fază de reducere a flotei, compania maghiară Waberer's International reinvestește semnificativ în parcul auto, lansând o comandă de 570 de camioane DAF XG de ultimă generație, primele care au aderat la noile reguli comunitare privind lungimea mai mare a cabinelor.

Primele cinci unități au fost livrate în noiembrie 2021, iar celelalte vor fi furnizate până în cea de-al doilea trimestru al anului 2022 în sucursalele naționale și internaționale ale companiei maghiare și ale subsidiarei poloneze Link. 

Potrivit Waberer's International, investiția se ridică la 50 de milioane de euro.

Compania precizează că această comandă este un pas înainte în programul său de înlocuire a flotei a cărui vârstă medie, atunci când toate unitățile vor fi livrate, va fi redusă cu doi ani. 

„Aceasta este o achiziție strategică, nu numai pentru că este foarte importantă în ceea ce privește emisiile poluante și economia de combustibil, ci și pentru că putem oferi șoferilor noștri un nivel cu totul nou de confort în ceea ce privește condițiile de lucru, cel mai ridicat, ca să nu mai vorbim de factorul de siguranță”, a arătat Zsolt Barna, CEO al Waberer's International.

Cooperarea dintre DAF și Waberer’s datează din 1996, perioadă în care furnizorul de servicii logistice a cumpărat peste 3.000 de camioane de la producătorul olandez. Potrivit celor două comăpanii, parteneriatul va atinge un nivel și mai ridicat în 2022, în cadrul programului de zero emisii al Waberer’s Group, ceea ce înseamnă că transportatorul maghiar ar putea achiziționa și vehicule grele electrice.

 

Surda foto: Facebook/Waberer’s