Compania de logistica si transporturi Wim Bosman Romania, parte a grupului neozeelandez Mainfreight, se asteapta anul acesta la afaceri de 16 mil. euro (72 mil. lei) in crestere cu 15% fata de anul trecut (62,5 mil. lei).
Din totalul cifrei de afaceri, 75% il reprezinta serviciile de transport si 25% serviciile logistice.
Potrivit lui Emil Ion, managing director al Wim Bosman Romania, "viteza medie a camioanelor in Romania este de 30-35 km/h, fata de 50-55 km/h intr-o tara cu o infrastructura buna din Europa de Vest".
Cresterea inregistrata la finalul anului 2015 se datoreaza unor noi colaborari cu clienti din zona de retail si FMCG, dar este si un rezultat al si investitiilor de 500.000 euro destinate reinnoirii flotei de camioane si optimizarii infrastucturii IT (hardware si software). Profitul a fost anul trecut de peste 1,4 mil. lei, in crestere cu 8,5% fata de anul precedent.
“Anul 2015 a insemnat pentru noi o perioada de consolidare, in care am crescut prin eficientizarea proceselor si dezvoltarea de noi parteneriate. In cursul anului 2015 ne-am concentrat pe dezvoltarea operatiunilor din hub-ul din centrul tarii, de la Cluj Napoca, iar rezultatele regionale s-au concretizat in cresterea cifrei de afaceri cu peste 50% fata de anul precedent si adaugarea de noi clienti in portofoliu”, a declarat Emil Ion, Managing Director, Wim Bosman Romania.
Pentru anul in curs, Wim Bosman isi propune sa investeasca un milion de euro pentru achizitia de masini, utilaje si echipamente de lucru, dar si noi unitati de transport. Compania are un parc de 45 de camioane DAF si MAN.
De asemenea, compania analizeaza posibilitatea de a creste capacitatea logistica proprie de la Ploiesti cu 5000 mp, cu investii de peste 2 milioane de euro. Wim Bosman detine 15.000 mp de spatii de depozitare. Firma are 300 de clienti, iar ce mai mari sunt Samsung si Chep.
Pentru primul trimestru din 2016, portofoliul de clienti pentru serviciile de distributie nationala va creste cu 3 noi nume, urmare a serviciilor ofertate catre clienti, ce pun acentul pe flexibilitate si customizare, precum si pe o perfecta adaptare la nevoile specifice ale acestora.
Incepand cu 2011, Wim Bosman a devenit subsidiara din Europa a Mainfreight, grup logistic prezent in Oceania, Asia, USA si Europa prin 211 filiale, peste 5.200 de angajati si o cifra de afaceri anuala de aprox 1 miliard de euro.