Ungaria: condiții în care autovehiculele românești pot tranzita teritoriul acestui stat la trecerea frontierei dintre Slovenia şi Ungaria
Autoritățile din Ungaria au transmis Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor din România condițiile în care autovehiculele românești pot tranzita teritoriul Ungariei.
Astfel, în cazul în care conducătorul auto nu este în posesia unui certificat medical cu valabilitatea de cel mult de 4 zile, care să ateste faptul că acesta nu este infectat cu corona virus, autovehiculele românești care așteaptă la frontiera ungară – slovenă pot tranzita Ungaria în următoarele condiții:
● trecerea frontierei dintre Slovenia şi Ungaria este posibilă zilnic, între orele 21 şi 24;
● la fiecare zece minute, pot intra 15 autovehicule în frontiera dintre Ungaria si Slovenia, tranzitarea Ungariei făcându-se fără un vehicul de asistenţă (de însoțire); la bordul autovehiculului se va afla numai conducătorul vehiculului, nimeni altcineva nu-l poate însoți.
● el va utiliza numai ruta desemnată de autoritățile ungare despre care conducătorul auto va primi instrucțiuni în frontieră;
● opririle sunt posibile numai în locurile desemnate în instrucțiuni;
● se dorește ca autovehiculele respective să părăsească teritoriul Ungariei până la ora 6 a.m., ziua următoare.
Transportatorii rutieri români sunt rugați să transmită, până la ora 20.00, pe numărul de whatsapp: 0040721289173, e-mail: ediu@mt.ro , e-mail: secretariat.dtr@mt.ro , tel: 0040213196104, lista cu următoarele date ale autovehiculelor respective:
- locul de intrare în Ungaria;
- numărul de înmatriculare al autovehiculului respectiv;
- numele / prenumele conducătorului auto;
- timpul - ora si minutul la care conducătorul auto intenționează să intre în frontiera ungară;
De menționat că autoritățile ungare vor prelucra, într-o manieră rapidă, aceste autovehicule la frontiera dintre Ungaria și Romania.
Pentru mai multe informatii: www.untrr.ro