Marca Volkswagen si-a reluat productia de vehicule la fabrica din Wolfsburg cu primul schimb de la ora 06:30 AM. In prima faza, se va produce modelul Golf intr-un schimb de baza – la capacitate redusa si timpi de ciclu mai lungi. 

Aproximativ 8000 de angajati s-au intors in halele de productie. Fabricarea modelelor Volkswagen Tiguan si Touran va incepe miercuri. Lucrul in mai multe schimburi va fi reluat incepand cu saptamana viitoare.

In acelasi timp, aproximativ 2600 de furnizori, majoritatea aflati in Germania, si-au reluat activitatea pentru principala fabrica Volkswagen. Masurile de protectie a fortei de lucru au fost extinse semnificativ.

“Reluarea treptata a productiei este un semnal important pe care il dam fortei de munca, dealership-urilor, furnizorilor cat si economiei. Cu toate acestea, in ceea ce priveste gestionarea crizei, acesta reprezinta doar primul pas. Este necesar un impuls suplimentar pentru stimularea cerererii atat in Germania cat si in intreaga Europa, astfel incat volumele de productie sa fie crescute succesiv” a declarat Ralf Brandstatter, COO al marcii Volkswagen Autoturisme.

Aproximativ 1.400 de vehicule vor fi construite pana la finele acestei saptamani la fabrica din Wolfsburg. Saptamana viitoare, productia urmeaza sa se ridice la 6000 de vehicule, pe masura ce incepe operatiunea in mai multe schimburi. Acest lucru reprezinta aproximativ 40% din productia de dinainte de inceperea pandemiei corona. Distribuitorii vor putea livra de acum vehiculele clientilor – 70% din dealership-uri si-au reluat activitatea. Dupa Zwickau, Wolfsburg este cea de-a doua fabrica Volkswagen din Germania care isi reia activitatea dupa oprirea activitatii de la jumatatea lunii martie.

Productia in Bratislava, Slovacia, a reinceput deja de lunea trecuta. Intensificarea productiei este in linie cu disponibilitatea curenta a pieselor, dat fiind impactul pandemiei corona, solicitarile guvernului atat din Germania cat si cele de la nivel european, evolutia pietelor cat si modul de operare a fabricilor.