Compania, parte a grupului de companii Soycan, din Turcia, care activează în managementului lanțului de aprovizionare, și-a lansat în România a doua filială europeană după Bulgaria. CAG Logistics este una dintre firmele de transport cu cea mai mare pondere pe ruta Turcia-România, iar prin filiala românească, compania va contribui la creșterea comerțului dintre Turcia și România, care depășește 7 miliarde de dolari.
În România, CAG Logistics va susține activitățile biroului său din Turcia prin servicii LTL și FTL. Potrivit lui Yılmaz Soycan, președintele Consiliului de administrație al Grupului de companii Soycan și CAG Logistics, compania a ales această perioadă pentru noua structură de birouri pentru a acţiona împotriva perturbărilor din lanțul de aprovizionare și creșterii prețurilor mărfurilor. Aici, aceasta va furniza servicii de transport rutier și intermodal, depozitare, transfer și distribuție internă și îşi doreşte să devină una dintre cele mai puternice companii de logistică de la noi.
„România este o țară cu o infrastructură logistică și comercială foarte puternică în acest moment. Ca şi celelalte companii, am avut dificultăți în a oferi servicii competitive clienților noștri din cauza condiţiilor de transport și a timpilor lungi de așteptare generaţi de criza de pe piața globală. Ne dorim să folosim biroul din România ca punct de tranzit pentru a ne reduce costurile și astfel să oferim clienților noștri timpi și tarife de transport convenabile. Cea mai importantă problemă din lanțul de aprovizionare este incapacitatea de a livra mărfuri în ziua corespunzătoare și la timp.”
Potrivit kamyonum.com, Soycan a declarat că firma se va concentra pe țările din Blocul de Est.
„Faptul că România, care e membru UE și se dezvoltă rapid, are o poziție importantă pe rutele logistice ne va întări activitatea în transporturile europene. Prin noua companie, ne vom extinde şi structura multilingvă și multiculturală. De asemenea, continuăm să luăm măsuri pentru a deveni un jucător global. Noua investiție ne va permite să ajungem la companii locale din România la care nu am reușit să ajungem până acum. Făcând acest lucru cu propria noastră echipă într-o țară care va fi folosită ca punct de transfer pentru transportul între Europa și Turcia, vom avea un mare avantaj în ceea ce privește urmărirea operațiunii și costul.”