După ce săptămâna trecută a oprit producția la uzinele Bremen şi Singelfingen, Daimler face același lucru săptămâna aceasta cu fabricile din Rastatt (Germania), Kecskemét (Ungaria) şi Vitoria (Spania).

Conducerea Daimler nu a precizat câți oameni vor fi afectați de această decizie. Uzina din Bremen are 12.000 de angajați, cea din Rastatt 6.500 de angajați, Kecskemét 4.700 și Singelfingen 25.000. Aceste patru site-uri au avut deja întreruperi în ultimele luni din cauza lipsei de piese.

Fabrica Mercedes Vitoria (Spania) nu numai că va opri producția săptămâna aceasta, dar a și redus previziunile de producție pentru acest an la 138.161 autoutilitare, cu aproape 3.000 mai puțin decât cele estimate în iulie și cu aproximativ 12.000 mai puțin decât se aștepta la începutul anului.

Lipsa semiconductorilor sau a cipurilor, elemente esențiale pentru fabricarea autoutilitarelor, produse de fabrica Alava, a paralizat deja activitatea fabricii pentru aproape o lună, între 29 iulie și 23 august.

Noua suspendare a activităților va afecta cele trei schimburi de producție din 30 și 31 august și 1 și 2 septembrie în toate sectoarele, asamblare brută, vopsire și asamblare finală, precum și personalul, atât lucrătorii direcți, dar și pe cei „asociați”. 

Au fost suspendate și cele trei schimburi de producție din 3 septembrie, dar și activitățile din weekendul 4 - 5 septembrie. Din 6 septembrie, producția va fi menținută, iar repornirea producției se va discuta pe 2 septembrie.