Exporturile britanice către portul Rotterdam înregistrează întârzieri de patru zile, iar situația tinde să devină dezastruoasă pentru firmele care folosesc această cale pentru a exporta produse perisabile pe piața UE. „Am avut rapoarte alarmante săptămâna aceasta din Portul Rotterdam privind întârzierile mari de camioane din cauza lipsei medicilor veterinari oficiali, ceea ce pentru mărfurile perisabile este dezastruos. În ciuda experienței de șapte luni de Brexit cu clienții UE și a familiarizării pe deplin cu noile reguli și proceduri, companiile britanice de carne sunt şi în acest moment cu aproximativ 20% mai jos în ceea ce privește afacerile“, a comentat British Meat Processors Association (BMPA).
Cauza ar putea fi legată de mulțimea documentelor și controalelor veterinare care sunt acum necesare pentru a trimite produse de origine animală în UE și îndeamnă guvernul să ajungă la un acord veterinar cu Bruxelles, potrivit BMPA.

„Multe dintre dificultățile pe care le au exportatorii ar fi soluționate prin semnarea unui acord veterinar cu UE care ar elimina instantaneu cea mai mare parte a birocrației actuale. Și furnizorii noștri continentali ar trebui să aibă aceleași probleme chiar acum, dar Guvernul Marii Britanii a fost nevoit să treacă prin transporturi fără verificări, deoarece infrastructura de frontieră necesară, personalul și sistemele IT nu sunt încă în vigoare aici în Marea Britanie", a adăugat BMPA.
O situație similară, care a provocat pierderi consistente exportatorilor britanici de carne, a fost raportată şi la începutul anului.