Până la începerea războiului, Rusia reprezenta o piață majoră de export pentru Grecia, iar Ucraina o importantă țară de tranzit. Acum, Grecia este afectată atât de închiderea pieței din Rusia, cât și de faptul că aferenta criză energetică a forțat oamenii din statele UE să reducă consumul de fructe și legume – în unele țări cu până la 10% – precum și de alte produse alimentare perisabile, potrivit asociației exportatorilor de fructe, legume și sucuri din Grecia.

La fel ca cei din Grecia, producătorii din țările mediteraneene din afara UE, în special cei cu citrice, care au pierdut accesul la piețele din Belarus, Rusia și Ucraina, au încercat să compense pierderile prin reorientarea exporturilor către UE. Produsele grecești trebuie din nou să concureze, așa cum făceau atunci când piața rusă era deschisă, cu alternative mai ieftine din acele țări.

Între 1 octombrie 2021 şi 18 martie 2022, exporturile Greciei au fost, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 39,1% mai mici la lămâi, cu 27,6% la mere, 16,5% la portocale și 10,5% la mandarine. Excepție face fructele kiwi, ale căror exporturi au crescut cu 10,7%. Exporturile de căpșuni și roșii, al căror sezon de export a început la 1 ianuarie, sunt și ele mai mici, cu 22,3%, respectiv 19,4%.