Maersk a anunțat că achiziționează compania Senator International, cu o puternică ofertă în transportul aerian de mărfuri. Valoarea tranzacției este de aproximativ 644 milioane dolari, fiind supusă în prezent aprobării autorităților de reglementare. Se estimează că achiziția va fi încheiată în primul semestru din 2022.

Preluarea companiei Senator International, cu sediul în Hamburg (Germania), face parte din strategia Maersk de a oferi servicii logistice complete. În general, aceasta consideră că transportul aerian este un factor crucial al flexibilității și agilității în lanțurile globale de aprovizionare, deoarece oferă companiilor opțiuni de transport pentru mărfuri de mare valoare.

Senator derulează operațiuni în Europa, Asia, Africa de Sud și America, prin intermediul a 19 zboruri săptămânale. Compania utilizează platforma de operare Cargo Wise One, care va fi integrată serviciilor Maersk Air și Less-than-Container Load.

Scopul companiei Maersk este de a transporta în propria rețea aproximativ o treime din volumul anual din transportul aerian de mărfuri. Acest lucru va fi realizat printr-o combinație de aeronave aflate în proprietate și închiriate, replicând structura pe care o are în cadrul flotei sale oceanice.

În plus, prin intermediul companiei sale aeriene de marfă Star Air, Maersk va achiziționa două noi aeronave B777, care urmează să fie livrate de Boeing în 2024 și, de asemenea, va închiria trei avioane de marfă B767-300, ce vor fi operaționale în 2022.