Oficialii din Hong Kong au anuntat ca vor investi peste 2,6 milioane de dolari in infrastructura inaintea unei curse din Formula E, cel mai puternic campionat dedicat masinilor electrice de curse. Cursa va avea loc in octombrie, dar autoritatile vor incepe de acum lucrarile, informeaza Forbes.

 

Formula E este echivalentul Formulei 1 pentru masinile electrice, iar in acest campionat participa nume mari precum ABT Audi, Andretti Team, Virgin Racing, Renault si Venturi.

 

Acum, Formula E se afla deja la al doilea sau sezon, iar sambata are loc cursa din Buenos Aires. Hong Kong este gata sa gazduiasca si prima cursa din cel de-al treilea sezon, din 2017, datorita trasaturilor speciale ale circuitului format din strazile orasului.  

 

Oficialii Formulei E au ajuns la concluzia ca zona respectiva ofera o priveliste cu totul speciala pentru spectatori si, astfel, are mari sanse sa fie aleasa drept prima cursa a sezonului pentru anul viitor.

 

Costul investitiilor este, in cazul Formulei E, mult mai mic decat in cazul unei curse din Formula 1. De exemplu, organizatorii din 2013 ai Grand Prix of America, care a avut loc in New Jersey, au fost obligati sa investeasca circa 120 milioane de dolari pentru cei 5,1 kilometri de strazi pe care a avut loc cursa, potrivit Daily Telegraph. Motivul este simplu: masinile din Formula 1 sunt mult mai rapide si ating o viteza de circa 240 kmh pe circuitul respectiv, cu 30% mai mult decat in Formula E.   

 

In schimb, audienta Formula 1 este mult mai mare. In 2014, numarul telespectatorilor, pe plan global, sare de 425 de milioane anual. In Formula E, cifra este de sub 22 milioane. Pe circuitul de la Hong Kong, circa 10.000 de scaune vor fi asezate pe circuitul care va avea o lungime de aproape 2 kilometri. British Grand Prix are cel mai mare numar de spectatori din Formula 1, circa 140.000.