Gigantul suedez de mobilă IKEA intenționează să transfere mai multă producție în Turcia pentru a reduce la minimum problemele legate de lanțurile de aprovizionare globale și de creșterea costurilor de transport, a declarat directorul financiar al IKEA Turcia, citat de Reuters.
Produsele pe care le va fabrica și apoi exporta din Turcia, inclusiv fotolii, biblioteci, șifoniere și dulapuri de bucătărie, sunt expediate în prezent de la mii de kilometri din Asia de Est în Orientul Mijlociu și în Europa.
"Din cauza problemelor de transport cu care ne-am confruntat în timpul pandemiei, încercăm să avem mai multă producție în Turcia", a declarat pentru Reuters directorul financiar Kerim Nisel, refuzând să estimeze cât de multă capacitate ar putea fi transferată.
"Am văzut cu toții în pandemie că diversificarea este atât de importantă", a spus Nisel. „S-ar putea să nu fie o strategie bună să producem articole într-o singură țară și apoi să încercăm să le transportăm în întreaga lume”.
Compania are șapte magazine în Turcia și exportă deja de trei ori mai mult decât importă în Turcia, unde produce în prezent produse textile, sticlă, ceramică și metalice pentru exportul global.
Nisel a mai arătat că tariful pentru un container din Asia de Est a crescut la 12.000 de dolari, de la 2.000 de dolari înainte de izbucnirea pandemiei. "Este mai rațional să le producem mai aproape de locul unde sunt vândute. De aceea vrem să le fabricăm în Turcia".
Decizia IKEA survine unor măsuri similare adoptate de alte mărci europene, cum ar fi compania italiană Benetton, care aduce fabricația mai aproape de casă, stimulând producția în Serbia, Croația, Turcia, Tunisia și Egipt, cu scopul de a o reduce la jumătate pe cea din Asia.