Se pare că, în această perioadă în care situația pe piața de transport din întreaga Europă este tot mai grea, au apărut organizații dispuse să cumpere firme de transport aflate în situații de criză la prețuri avantajoase, pe care le folosește ulterior la diferite fraude fiscale. Un astfel de caz a fost anchetat în Italia de Guardia di Finanza, care a implicat nu mai puțin de 23 de companii, în centrul cărora se află un transportator din provincia Frosinone.

Pe 22 iunie 2022, Guardia di Finanza a anunțat primele rezultate ale unei anchete aflată încă în faza preliminară, privind o fraudă colosală care a implicat 23 de companii. Anchetatorii au început să lucreze la dosar după ce a avut loc „achiziția unui important activ corporativ al unui cunoscut antreprenor local care activează în sectorul logistic”, după cum se explică într-o notă a Departamentului de Finanțe.

Se pare că organizația a cumpărat firme de transport aflate în criză, pe care apoi le-a folosit pentru a efectua fraude, unele fiscale. Infracțiunile puse în sarcina suspecților sunt diferite: asociere infracțională, fraudă fiscală, încasare necuvenită a fondurilor publice, transfer fraudulos de valori, fraudă agravată împotriva statului, tentativă de estorcare și exploatare a prostituției.

Organizația ar fi fost înființată de un infractor care a înregistrat pe numele altor persoane cele 23 de firme, dintre care 7 au sediul în străinătate, activând în principal în sectoarele de transport rutier de mărfuri și vânzări. Printre acțiunile ilegale depistate de anchetatori se numără o infracțiune comisă împotriva unei societăți de leasing de la care a cumpărat 5 camioane, primirea unui împrumut acoperit cu garanție de stat, emiterea și folosirea unor facturi false de peste 10 milioane, exportul fictiv de bunuri pentru a evita plata TVA-ului.

Judecătorul din Frosinone a dispus arestarea două persoane, obligarea rezidenței pentru 7 persoane și interzicerea exercitării activității profesionale timp de 12 luni față de un suspect și de a ocupa funcții de conducere pentru celălalt. 

Finanza evidențiază „importanța anchetei în cauză întrucât descrie activitățile unor antreprenori care desfășoară activități semnificative în sectorul logistic prin achiziționarea avantajoasă a unor firme aflate în mare dificultate economică, folosite apoi pentru a desfășura o serie de activități care, în ordinul judecătorului de instrucție Frosinone, sunt presupuse a fi ilegale și în detrimentul altor companii care își desfășoară activitatea legal”.