Primii sunt francezii, care pe data de 5 octombrie s-ar putea confrunta cu o grevă organizată de patru sindicate: Cgt, FO, Fsu și Sud-Solidaires și implică sectorul transporturilor și logisticii și, în special, șoferii de vehicule industriale.
Principalele cereri ale celor care ies la protest sunt creșterea salariilor și opoziția față de reforma pensiilor prevăzută de guvern, care, conform celor patru sindicate, reduce drepturile la pensie.
La această grevă nu aderă, însă, principalul sindicat al șoferilor de camioane, CFDT, care cuprinde aproximativ o treime din şoferi (34,24%), Cftc (14,35%) și nici Cfe-Cgc (5,85%). Cele trei sindicate împreună reprezintă aproape jumătate dintre șoferii înregistrați într-un sindicat, care este posibil să nu se alăture grevei. Cu toate acestea, însă, cei care vor participa pot avea în continuare un impact semnificativ asupra activităților de transport și logistică, chiar și cu blocaje pe arterele principale, la depozitele de combustibil și spaţiile logistice.
Italieni au ales data de 11 octombrie pentru a organiza o grevă generală la nivel național a asociaţiilor şi sindicatelor. Acestea au o listă lungă de nemulțumiri, printre care opoziția față de concedieri, costul ridicat al vieții, obligația Green Pass la locul de muncă și contractele precare. Organizatorii acţiunii invită la organizarea „de pichete în producție, distribuție, transport și servicii publice și private”.
Între timp, grevele continuă în unele companii de logistică, inclusiv pe platformele FedEx din Peschiera Boromeo (Milano) și Nexive din Bologna.