Se pare că Germania nu suferă de lipsa șoferilor, ci de lipsa șoferilor naționali care au fost înlocuiți de cei din Europa de Est. Așa că, asociațiile germane de transport fac apel către firmele de profil să ajute la încurajarea tinerilor din această țară să se îndrepte către profesia de șofer.

Chiar dacă lipsa de șoferi e tot mai acută și în Germania, președintele asociației de transport Verdi spune că, de fapt, această lipsă se referă la angajații germani, care au fost înlocuiți de cei din Europa de Est.       „ Toată lumea vorbește despre lipsa șoferilor, dar aceasta se referă doar la lipsa șoferilor locali. Șoferii din țările din Europa de Est compensează de mult lipsa de tinere talente din industrie în Germania și în alte părți. Dar, din punctul de vedere al multor experți din industrie, acest lucru creează noi probleme. Mulți șoferi ai companiilor de transport din Europa de Est conduc, parțial legal, parțial ilegal, la condițiile care se aplică în țările de origine respective.“, spune Stefan Thyroke, șeful grupului de specialiști în expediție și logistică Verdi. Acesta a mai spus că există șoferi de camion care merg acasă doar de două ori pe an. În aceste condiții salariile din industrie rămân scăzute, iar lipsa șoferilor este exagerată.

Engelhardt, membru al consiliului de administrație al BGL a explicat că, de câțiva ani, Directiva UE privind detașarea lucrătorilor are ca scop protejarea multor lucrători străini de exploatare și salarii mici. Deși reglementările au fost înăsprite, „realitatea este diferită”, spune Engelhardt, membru al consiliului de administrație al BGL care explică că, pentru a pune în aplicare viitoarele regulile, sunt necesare mai presus de toate opțiuni de control digital.

Thyroke spune că firmele germane ar trebui să facă mai mult pentru a-și îmbunătăți propria activitate. De exemplu, acestea ar putea prelua costurile obținerii permisului de conducere și ale calificărilor de bază pentru șoferi care depășesc 10.000 de euro. În plus, ar trebui să se schimbe și imaginea profesiei, iar tinerii germani se vor întoarce în această industrie.

În trecut, mulți șoferi de camion proveneau din Bundeswehr, unde au putut obține gratuit permisul de conducere, ca parte a serviciului militar obligatoriu. Dar acest lucru s-a terminat odată cu abolirea obligativității de recrutare. Așa că unii specialiști din domeniu spun că, dacă nu se iau măsuri pentru a atrage noi șoferi, situația din Marea Britanie s-ar putea repeta și aici.

Anual 35.000 de șoferi germani părăsesc această profesie, care sunt înlocuiți de doar 15.000 alți noi profesioniști. Profesia a devenit tot mai neatrăgătoare prin prisma presiunii timpului, a singurătății și a salariului mic cu care se confruntă șoferii.

Deja firmele germane fac campanii pe rețelele de socializare pentru a încerca să atragă noi talente.

„Situația se datorează și condițiilor rigide de formare pentru companii și angajați. Însă și cerințele tinerilor șoferi s-au schimbat, în special în ceea ce privește compatibilitatea dintre familie și a muncă.“,

a spus Maximilian Pretzel, purtător de cuvânt al Asociației Federale de Expediere și Logistică (DSLV), care a adăugat că la rampele expeditorilor șoferii au parte de un ton dur care poate fi un alt element de stres.