Mail.ru Group a anunțat investiții suplimentare de 60,3 milioane de dolari în AliExpress Russia JV, ce vor fi folosite în dezvoltarea logisticii, extinderea categoriilor, dar și îmbunătățirea nivelului serviciilor. „Consiliul de administrație al Grupului Mail.ru a aprobat participarea companiei la finanțarea AliExpress Russia JV, împreună cu o serie de alți acționari, în schimbul unor acțiuni suplimentare în asociere“, arată compania.

Această investiție urmează să accelereze creșterea AliExpress Rusia pe piața locală, dar va contribui şi la menținerea poziției sale de lider în comerțul electronic transfrontalier din Rusia și la punerea în aplicare a planurilor companiei de dezvoltare. „Fondurile suplimentare vor fi direcționate în primul rând către dezvoltarea activă a logisticii, extinderea categoriilor, îmbunătățirea nivelului serviciilor și a experienței clienților.“

Grupul Mail.ru deține în prezent 15% din cota economică a societății mixte. Alte 47,8% aparțin Alıbaba și 12,8% Fondului rus de investiții directe (RDİF).