Mai mult de jumatate (54%) din masinile hibride si electrice vandute la nivel global in trimestrul al treilea au fost cumparate de consumatorii din Europa, urmati de cei din China, cu 30%, si din SUA, cu 16%, iar tendinta va continua pana la finalul anului, potrivit raportului ”E-Mobility Sales Q4” realizat de Strategy&, departamentul de strategie al PwC.
In Europa au fost vandute 711.000 vehicule electrice si hibride, in trimestrul al treilea, cu 128% mai mult decat in aceeasi perioada din 2019. Cele mai mari vanzari s-au inregistrat la vehiculele hibride, 386.000 unitati (+97%), urmate de cele electrice (BEV), 179.000 unitati (+121%), si cele hibrid plug-in (PHEV), 146.000 unitati (+316%).
”In pofida scaderii generale a pietei auto, determinata de pandemie, cererea pentru vehiculele electrice si hibride este stimulata de numeroase programe locale, dar si de lansarile de noi modelele de catre marci premium. Si in Romania, vedem un interes mai mare pentru aceasta categorie de vehicule. Totusi cresterea inmatricularilor ramane modesta, de 9% in primele noua luni, potrivit APIA. Mentinerea programului Rabla Plus si lansarile anuntate pe acest segment, atat de producatorii locali, Dacia Renault (Spring) si Ford (Puma), cat si de alti constructori auto, vor sustine dezvoltarea acestui segment pe plan national”, a declarat Daniel Anghel, Partener si Liderul Industriei Auto din cadrul PwC Romania.
Primele cinci piete ale UE (Franta, Germania, Italia, Spania si Marea Britanie) au inregistrat cea mai rapida crestere, de 146%, de la intrarea in lockdown in primul trimestru si pana in prezent, pana la 579.000 inmatriculari noi doar in trimestrul al treilea.
Vanzarile de masini hibride plug in au crescut cu peste 400% in Franta si Germania, in timp ce vanzarile de vehicule electrice s-au dublat in toate cele cinci tari. Cota totala de piata a vehiculelor electrice pentru aceste piete se situeaza la 19%.
Cumparatorii din China prefera in majoritate masinile electrice, comparativ cu cei din Europa si SUA, care prefera hibridele. In China, vanzarile de vehicule electrice din trimestrul al treilea s-au situat la 395.000 vehicule, cu 49% mai mari decat in perioada similara din 2019. In intervalul mentionat, in SUA au fost vandute 216.000 masini verzi noi, cu doar 8% mai multe.
In timp ce pandemia COVID-19 a lovit puternic piata vehiculelor pe benzina si diesel, segmentul vehiculelor electrice a crescut datorita produselor din ce in ce mai atractive, capacitatii mai mari a bateriei, proceselor de vanzare eficiente si preturilor mai accesibile. Provocarile operationale cu care se confrunta producatorii pe acest segment de piata sunt problemele tehnice si limitarile aprovizionarii.
Pe masura ce vanzarea continua sa accelereze, companiile care au intrat deja pe piata cu modele electrice si concepte inovatoare de produse, de la prize de incarcare la sisteme de baterii si electrificare completa, incep pentru prima data sa culeaga roadele investitiilor masive din ultimii ani.