Transporturile rutiere franceze de mărfuri au înregistrat o creștere semnificativă a activității la sfârșitul anului trecut, potrivit Comitetului Național Rutier, organismul de supraveghere al pieței de profil din Franța.

Potrivit instituției, indicele cifrei de afaceri a înregistrat o revenire semnificativă în trimestrul 4 din 2020, în creștere cu 7,8% comparativ cu trimestrul IV 2019, peste nivelul anterior crizei.

Influențate de creșterea prețurilor carburanților, costurile de transport au înregistrat o presiune inflaționistă puternică, majorările variind între +4% și +5,2% pe parcursul anului trecut. Prețul mediu al motorinei, fără TVA, a crescut cu +17,2% în perioada august 2020 - august 2021.
 
Conform Comitetului Național Rutier, creșterea economiei mondiale ar trebui să fie de aproximativ 6% în 2021. În Franța, economiștii prognozează o creștere de 6 - 6,3%, cu o revenire la un nivel anterior pandemiei de Covid-19 (trimestrul IV 2019) înainte sfârșitul anului.