Presedintele FNTR, Jean-Christophe Pic, a declarat la congresul FNTR, care a avut loc in perioada 16-17 noiembrie 2016, ca statele membre fondatoare ale Uniunii Europene alaturi de cei care impartasesc viziunea acestora vor reconstrui o noua Europa, dar, probabil, doar pe o parte a teritoriului european actual.
Acesta spune ca pe teritoriul Frantei concurenta cu operatorii europeni este acerba si inegala, intrucat acestia nu opereaza nici in aceleasi conditii de cost si nici in cadrul acelorasi reguli.
”Aceasta situatie nu este noua. Sa nu uitam ca am pierdut 80% din cota de piata la nivel international pe care o aveam acum 20 de ani. De cate ori va trebui spus si repetat? Imi amintesc ca datorita actiunii FNTR intre 2005 - 2009 cabotajul a fost incadrat in Europa. Si aceasta, in ciuda opozitiei tuturor, inclusiv a guvernului francez! Dar, in ciuda acestui fapt, si, probabil, din cauza crizei din 2008, situatia s-a inrautatit. De aceea, astazi, noi cerem o restrictie si mai mare asupra conditiilor de cabotaj, de la 7 pana la 3 zile si de la trei operatii la una”, a precizat Pic.
Presedintele FNTR a amintit ca anul acesta, guvernul francez a adoptat masuri privind detasarea salariatilor in transportul rutier, la fel ca si alte tari europene.
”Ne-am exprimat rezerve, nu asupra principiului, ci asupra domeniului de aplicare al acestor dispozitii. De ce? Dintr-un motiv simplu si convingator. Aceste masuri nu sunt la nivelul mizelor. Ele nu merg suficient de departe! De fapt, diferenta de competitivitate intre operatori nu se datoreaza atat de mult salariului net al conducatorului auto, care face obiectul detasarii, ci mai degraba cotizatiilor sociale si impozitelor pe salarii”, a declarat Jean-Christophe Pic.
Cele mai importante momente ale discursului presedintelui FNTR le puteti vedea in video-ul de mai jos: