A fost dat publicitatii un raport al Federatiei Internationale Rutiere si Alianta Globala a ONG-urilor pentru Siguranta Rutiera, raportul finantat de HVT „Impactul COVID-19 asupra transportului si mobilitatii in Africa - O revizuire a politicii si practicilor in sapte tari africane”.

Raportul abordeaza masurile COVID-19 implementate in sapte tari din Africa (Camerun, Kenya, Maroc, Mozambic, Senegal, Tanzania si Uganda), oferind informatii despre restrictiile legate de transport, cum ar fi cele care afecteaza calatoriile internationale, transportul public, si restrictiile de calatorie urbane si interurbane. Raportul evalueaza impactul acestor masuri asupra transportului - analizand in mod specific impactul asupra mobilitatii individuale catre diferite locatii, cum ar fi statiile de transport public, locurile de munca si zonele rezidentiale.

Ca raspuns la pandemia COVID-19, guvernele din cele sapte tari au aplicat o gama larga de masuri care se intind de la restrictii la adunari publice, inchideri de unitati precum restaurante, precum si restrictii semnificative la calatoriile si transporturile internationale si nationale.

Odata confirmate primele cazuri, toate tarile au impus in cele din urma cel mai inalt nivel de restrictii pentru calatoriile internationale, ceea ce inseamna ca zborurile internationale de intrare si iesire au fost interzise, ​​iar frontierele au fost inchise. Cu toate acestea, longevitatea acestor masuri a variat semnificativ, precum si modul in care tarile au ales sa continue sa functioneze ulterior. Important, severitatea restrictiilor nu a coincis intotdeauna cu rata de raspandire a virusului. Multe tari si-au redeschis granitele, in ciuda numarului crescut de cazuri, de teama impactului negativ sever asupra economiei lor.

Comparand comportamentul de mobilitate in toate tarile si locatiile intre primul si al doilea val COVID-19 (valul unu fiind definit ca martie-iunie 2020; valul doi din septembrie pana in decembrie 2020), Raportul arata ca reducerea mobilitatii a fost in general mult mai mare in timpul primul val decat in ​​timpul celui de-al doilea.

Rezultatele raportului constituie cele mai bune practici emergente, agregate pe baza datelor colectate si analizate utilizand atat abordari de sus in jos, cat si de jos in sus, pentru formularea politicilor, procesul de implementare si comportamentul comunitatii in cele sapte tari.

Raportul prezinta cele mai importante cai de urmat:

  • Crearea unui grup de lucru national cu consultari periodice si intalniri de urmarire pentru a permite o colaborare extinsa si sensibila in timp intre diferiti actori;
  • Integrarea reprezentantilor sectorului de transport informal;
  • Promovarea dialogului si armonizarea procedurilor operationale standard transfrontaliere (SOP), precum testarea strategiilor la frontierele terestre, care pot atenua complicatiile pentru traficul transfrontalier;
  • Aplicarea si implementarea unui proces amanuntit de monitorizare si evaluare la toate nivelurile;
  • Imbunatatirea coordonarii in sectorul transporturilor;
  • Incurajarea dezvoltarii mai rapide si mai eficiente a mediilor de infrastructura de transport usor de utilizat si sigure;
  • Implementarea unor politici stabile de stabilire a preturilor pentru a mentine transportul public accesibil.