Sărbătoarea legală din 5 iulie, din Slovacia, datorată Zilei Sfinţilor Constantin şi Metodiu, este în mod obişnuit marcată de restricţii de circulaţie pentru camioanele de peste 7,5 t, în intervalul orar 00:00 - 22:00. La cererea asociației de transport rutier ČESMAD Slovacia, Poliția a probat anul acesta o excepție generală de la interdicția de a conduce pe 5 iulie 2022.

Astfel, restricţiile de circulaţie din 5 iulie se ridică pentru camioanele care sosesc pe teritoriul Republicii Slovace din unele dintre statele vecine şi care au destinația călătoriei, respectiv sediul sau încărcarea/descărcarea, pe teritoriul acestei țări. Mai exact, în aceste situaţii, camioanele pot circula pe autostrăzi, şosele expres şi naţionale, precum şi pe drumurile pentru trafic internațional.

Pe de altă parte, restricţiile de circulaţie se menţin în vigoare pentru toate vehiculele grele aflate în tranzit pe teritoriul Slovaciei.