Agenția Fiscală acordă un ajutor direct sectorului de transport aprobat în martie pentru 125.000 de transportatori și taximetriști. Refuzate au fost 20.000 de companii pentru nerespectarea unor cerințe.
Ajutorul direct acordat sectorului transportului rutier în valoare de 450 de milioane de euro a fost una dintre măsurile incluse în acordul semnat între organizațiile din sector și Guvern pentru atenuarea efectelor creșterii necontrolate a prețurilor la carburanți și a constat într-o sumă fixă pentru transportatorii atât de mărfuri, cât și de pasageri, taxiuri, VTC și ambulanțe, în funcție de tipul și numărul de vehicule deținute.
Potrivit unui comunicat al Fenadismer, până în prezent, 85% dintre solicitanți au primit deja ajutorul, ceea ce reprezintă un total de 125.000 de transportatori și taximetriști, fiind respinse puțin peste 20.000 de cereri pentru nerespectarea vreunei cerințe, care vor primi o notificare pe parcursul acestei luni cu explicații privind motivele respingerii
În cazul contribuabililor care solicitaseră ajutor și aveau datorii la Trezorerie, Agenția Fiscală a procedat la compensarea acestora.