În Suedia, poliția locală verifică în mod regulat șoferii pentru cabotaj și weekend-uri petrecute în cabine. Amenzile sunt de circa 5.500 de euro, iar roata camionul este blocată. Însă, potrivit legislației de aici, după 36 de ore roata camionului este deblocată și vehiculul își poate continua drumul, chiar daca nu a plătit amenda!
Un astfel de caz a fost relatat de 40ton. Un camion Scania R a fost oprit joia trecută, lângă Stockholm. Șoferul acestuia a plecat în cursă în februarie anul acesta, în urmă cu mai bine de trei luni. De atunci nu a mai putut pleca acasă dar nici nu are chitanțe care să confirme cazarea la hotel. Pentru poliția suedeză acest lucru a fost echivalent cu încălcarea interdicției de a lua repaus săptămânal complet în cabină.
O altă problemă a fost arătată de controlul scrisorilor de trăsură. După cum s-a dovedit, camionul a făcut transport intern pe teritoriul Suediei, deși aparținea unui transportator străin, încălcând regulile de cabotaj.
Transportatorul a primit una dintre cele mai mari penalități prevăzute de legislația suedeză de transport, de 60.000 de coroane (peste 5.500 de euro). Legea suedeză prevede în plus blocarea roții în astfel de cazuri. Blocaj pe care poliția trebuie să-l scoată după 36 de ore, chiar dacă firma nu plătește nimic. Prin urmare, se ajunge regulat în situații în care camionul, după 36 de ore, pur și simplu pleacă departe de țară.